Promisiuni

Promit să nu mai rup aripi în zbor spre visuri,

Să râd de ei, să scuip sau sa lovesc cu scrisuri.

Promit s-ajut cu mâna, gândul şi cuvântul,

Promit să-mi iubesc ţara, neamul şi pământul.

Promit să rabd, să tac, să-i las pe toţi să râdă,

Să nu mă dau bătut, să trag mereu cu trudă.

Promit să nu mai stau, vreo sansă să ratez,

Oricât mi-ar fi de greu promit să nu cedez.

Promit să nu cer troc când pot da ajutoare,

Dar nici să nu aştept foloase materiale,

Că-n viaţă toţi plecăm pe orice drum cu lipsuri

Şi orice drum e greu când ne urcăm spre piscuri.

Pe mama şi pe tata promit ca să cinstesc,

Orice moment în viaţă promit să preţuiesc.

Promit că n-am sa uit prieteni buni sau rude,

Că singur e pustiu iar vieţile sunt crude.

Promit să nu discrimin, să nu privesc de sus,

Oricare mi-este frate, arab, evreu, hindus.

Eu ştiu şi poţi fi sigur, El te-a iubit mereu,

Că te-ai născut creştin sau că te crezi ateu.

Promit să nu mai judec oameni sau religii,

Ce stau pe după cruci dar se închină fricii,

N-am să le dau crezare, sunt oameni ca şi noi,

Se nasc la fel ca ceilalţi şi pleacă singuri goi.

Promit să nu mai pun pe oameni etichete ,

Că după maşti de fier ascund alte aspecte.

Promit de-acum la toţi să vă ofer căldură,

Nu vreau să vă rănesc, oricum viaţa e dură.

Promit să vă accept indiferent de clase,

Să nu privesc cu jind femei, maşini sau case.

Cum vreau să mi se ierte, promit că am să iert

Şi când găsesc greşeală, promit să nu mai cert.

Promit să mă descopar şi să-mi accept defect,

Să mă privesc, că-n toate, pe mine mă reflect.

Promit să sparg tipare, să fiu un creator,

Într-ale vieţii valuri să fiu un curgător.

Promit să mă dedic luminii creatoare,

Acolo unde-i beznă să fiu o lumânare.

Promit să nu mai las idei de-acum să moară

Că se vor răzbuna şi-apoi încep să doară.

Promit să mă iubesc în primul rând pe mine,

Să nu uit să zâmbesc şi să gândesc de bine.

Să râd, să evadez şi să imi iert trecutul,

Să nu impun idei, să nu urăsc uratul.

Promit să nu mai las nevoi să mă conducă

Pe calea spre abis şi viaţă de nălucă,

În outlet şi în mall promit să nu mai umblu,

Cătând pe alte căi sufletul să mi-l umplu.

Promit sa nu mai las viaţa să mă trăiască,

Să fiu stăpânul ei, s-o ud ca să rodească,

Şi mai promit de-acum sa nu promit nimicuri.

Sunt parte din ocean, sunt unul dintre picuri.

Multe am vrut să fac, n-am terminat un sfert,

N-am învăţat să fiu bun, n-am învăţat să iert.

Şi nu e prima dată cand am zis că mă schimb,

Dar m-am oprit dând vina pe oameni şi pe timp.

Poate că voi fi iarăşi acelaşi ipocrit,

Să uit să mulţumesc, să plâng că n-am primit.

George-Alexandru Pălici